Nu, nu este nici pe departe atât de simplu! Mâncarea este importantă, dar nu cea mai importantă. Sănătatea trebuie să fie prioritatea pentru noi, iar acest lucru să nu fie numai declarativ, ci transformat într-un obiectiv real. Să trecem de la „să-ți dea Dumnezeu sănătate” la „ce trebuie să fac eu pentru a fi sănătos”. Credința este foarte importantă, dar însoțită de acțiunea noastră, nu doar de reactivitatea la boală! Mai apoi, contează să ai un plan, iar cel mai bine este să apelezi la un specialist. Orice regulă în modul de viață este mai importantă decât lipsa regulilor!
Dacă totuși decidem să nu apelăm la un specialist, strategie pe care nu o susțin, este bine să alegem un model alimentar ușor de pus în practică și care mai întâi de toate să nu ne facă rău. Orice dietă ne poate ajuta să scădem în greutate, dar dacă nu este personalizată, adaptată pentru fiecare în parte, pe termen lung putem ajunge la boli cronice! Studii serioase, internaționale, care au cuprins și țara noastră, au arătat că dietele nepotrivite au același risc de mortalitate ca și bolile cardiovasculare.
Dietă versus Stil de viață
Pare banal și deloc sexy: „mod de viață” în comparație cu diversele „diete” cu nume pompoase și care promit slăbirea garantată și o siluetă de model, dar este cum nu se poate mai adevărat! Doar modul de viață și obiceiurile sănătoase funcționează pe termen lung! Da, nu-i ușor, mediul social în care trăim este unul obezogen, care promovează obiceiurile nesănătoase, gustul și mai puțin nutrientul. Mai mult, facem și noi ce vedem că fac și ceilalți. Ce poate fi rău la o shaorma cu de toate, covrigii cu miros îmbietor de la fiecare colț de stradă sau prăjiturile frumos colorate și dulci? Poate fi, atunci când toate cele de mai sus reprezintă regula, obiceiul, și nu excepția!
Una peste alta, trebuie să știți că din punct de vedere științific, dietele nu există, iar toate aceste denumiri: dieta cu varză, cu piper, fără înfometare, fulger, Indiana, etc., sunt doar elemente de marketing. Nutriția este știință, nu modă sau ceva care funcționează universal. În țara cu „nutriționiști” și „consultanți în nutriție și mișcare” aproape la orice colț de stradă, ne situăm pe primul loc în UE la obezitatea adultului și copilului, și pe locul 2 în UE la diabetul adultului.
Dacă totuși decideti să urmați o dietă, fără să apelați la expertiza unui specialist în nutriție, vă rog să luați în calcul următoarele:
Pentru ca dieta să funcționeze, trebuie să fie realizabilă și adaptată fiecăruia în parte
Dacă obiectivele nutriționale nu sunt realiste, vom eșua. În plus, nici o dietă din lume nu poate fi menținută pe termen lung! Mai întâi de toate, trebuie să ne punem următoarele întrebări:
- Ce-mi place să mănânc?
- La ce ora mănânc frecvent?
- Ce pot și ce nu pot face din punct de vedere nutrițional?
- Cum mă organizez?
- Ce fel de program alimentar este optim stilului meu de viață?
Dietele trebuie să funcționeze pe principii științifice și au etape comune
Majoritatea dietelor promovează fructele, legumele, cerealele integrale, carnea slabă și activitatea fizică! Dar, este oare suficient? Nu, nu este! #MetodaDrBalanica promovează combinațiile alimentare cu cea mai bună digestibilitate, nutrientul și nu numai gustul, adaptarea obiceiurilor românești la omul modern. Astfel, sugerez pacienților mei consumul de legume de culoare verde bogate în fibre și antioxidanți și mai sărace în carbohidrați, albuș de ou care este standard proteic, lactate fermentate adică iaurturi și brânză slabă, cereale din surse integrale, carne albă slabă, în special pește și curcan, sâmburi – nuci, migdale, uleiuri vegetale din măsline, cocos, floarea soarelui, migdale, fructe bogate în fibre și antioxidanți, cum ar fi fructele de pădure, mărul verde, kiwi, ananas, legume colorate și carne de culoare roșie. În această ordine!
Cu orice dietă poți să slăbești, dar nu orice dietă este sănătoasă pentru tine
Dietele sunt făcute pentru că dorința oamenilor de a slăbi este mare. Mâncăm mult, fără regulă, iar la un moment dat vrem să schimbăm ceva. Atunci, căutăm metode de slăbit în disperare, chiar dacă știm că nu vor funcționa pe termen lung. Schimbările nu sunt ușoare, iar rezistența la schimbare, în orice domeniu, este mare. Cum să nu mănânc eu bunătăți, cum ar fi jumări, salată boeuf sau tot porcul? Cum să refuz eu toate felurile de mâncare pe care le pune pe masă vecina sau ruda care m-a invitat la o aniversare? Da, se poate! Și prin asta nu trebuie să facem notă discordantă, dar putem menține câteva reguli care ne duc către sănătate. Cu orice dietă poți să slăbești, dar dacă nu este pentru tine și nu este sub supraveghere medicală, nu e sănătos, și în mod cert te vei întoarce la greutatea inițială.
Impactul dietei asupra sănătății tale
Studiile au arătat că dietele repetate, ținute nepotrivit sau neadaptate nouă, ne duc la același risc de mortalitate ca și bolile cardiovasculare, principala cauză de mortalitate în România și în lume. Treaba este serioasă și trebuie tratată ca atare. Aspectul exterior plăcut trebuie însoțit de sănătatea interioară. În aceeași măsură contează atât să fiu sănătos, cât și să arăt bine.