5 MITURI DESPRE SLĂBIT

Mitul nr. 1: Mănânc puţin, deci slăbesc!

Creierul uman a dezvoltat în decursul evoluţiei un mecanism de apărare şi adaptare la mediu. Adică, creierul nostru ne vrea graşi! Când nu aducem organismului numărul potrivit de calorii şi nutrienţi, prin reducerea mecanismelor de termoreglare, metabolismul încetineşte, adică arde mai puţin. A mânca corect presupune a mânca adaptat sexului, activităţii fizice zilnice, vârstei, etc., pentru a avea o greutate în echilibru metabolic şi un aspect fizic plăcut.

Mitul nr. 2: Vreau să slăbesc, deci îmi fac abonament la sală!

Reducerea greutăţii din motive estetice, sau odată cu apariţia unor boli îngrijorătoare, este un proiect de echipă, ce presupune muncă în echipă. Primul pas îl reprezintă alegerea partenerului potrivit în acest demers – adică a medicului -, şi ulterior, în colaborare cu acesta, stabilirea planului de bătaie. Sportul este important, dar până acolo, o alimentaţie nepotrivită, stresul și lipsa somnului, reduc ritmul metabolismului, iar un organism obosit şi stresat, nu poate reacţiona corespunzător scopului propus.

Mitul nr. 3: Vedeta “X” a slăbit cu dieta “Y”, deci trebuie să o încerc şi eu. Sigur slăbesc!

Corpul fiecărui individ reacţionează diferit în ceea ce priveşte procesul de scădere în greutate. Soluții general valabile nu există, şi nici o dietă nu fucţionează pe termen lung! Nu există solutii rapide serioase, pastile magice sau diete minune. Cel mai eficient mod de a pierde în greutate, este să ajungi să îţi cunoşti organismul suficient de bine, încât să știi cum reactionează la aportul diverşilor nutrienţi. Modul de viaţă reprezintă cheia, iar trecerea de la unul nesănătos la unul sănătos, presupune mai întâi de toate, o schimbare de mindset.

Mitul nr. 4: Trebuie să mănânc dulciuri, creierul funcţionează cu glucoză!

Nu, nu trebuie sa mâncăm dulciuri, şi în special nu dulciuri rafinate. Putem furniza organismului carbohidraţi de bună calitate consumând pâine şi cerealele integrale, fructe si legume de culori cât mai diferite. Dulciurile sunt cei mai mari inamici în procesul de scădere în greutate, carbohidraţii fiind cei care se transformă în grăsimi. Dispunem de energie suficientă şi fără a consuma dulciuri rafinate.

Mitul nr. 5: La vârsta mea, nu mai contează cum arăt!

Cum nu se poate mai fals! Vârsta reprezintă realmente o cifră. Bătrâneţea se instaurează odată cu acumularea unei cantităţi mari de grăsime corporală, şi odată cu reducerea masei musculare. Adică, un nivel ridicat de grăsime corporală = îmbătrânire, pe când un raport masă musculară – nivel de grăsime, echilibrat = tinereţe. Dacă odată cu înaintarea în vârstă respectăm o dietă potrivită organismului nostru, dacă ne miscăm permanent şi păstrăm conexiunile sociale, avem şansa la o viaţă mai lungă, în sănătate. Femeile au o speranţă de viaţă mai mare decât bărbaţii, aproape în toate colţurile lumii, în special datorită capacităţii lor sporite de socializare, de a se aduna în grupuri cu aceleaşi interese, de cele multe ori fiind vorba de interese sănătoase, benefice trupului şi minţii.

Mai ales atunci când vine vorba de sănătate, este bine să nu cădem pradă miturilor şi să alegem un mod de viaţă sănătos, ca sursă a tuturor schimbărilor pe care dorim să le obţinem.

12 Comentarii despre “5 MITURI DESPRE SLĂBIT”

  • Buna ziua as dori si eu sa slabesc …am 22 de ani ,1.82 si cred ca vro 80 de kg nu m.am cantarit de mult si nici nu vreau , cum as putea sa dau jos kg nedorite

  • D-le dr.v-am scris povestea mea la sfarsitul lui dec.2016.Mi s-a cerut un istoric de boli,am diabet tip2 de 11 ani, cu 4 injectii,toti medicii ,va scriam se tem sa -mi faca o dieta…Mi-am pus mare incredere in dv….
    Nu am mai primit nici un semn ,dupa ce am trimis multe certif medicale, chiar si o poza cum arat,nr de tel.
    Sunt din Iasi,poate e greu de ajuns la dv….poate nu va puteti pronunta in legatura cu complicatiile mele…eu mai sper in ajutorul dv.
    Cu respect,Daniela-0756751818, Iasi

  • Mihai Elisabeta Paula says:

    Buna ziua, ma numesc Mihai P., am 48 ani. Am foarte mari probleme de sanatate. Prima ar fi obezitate morbida gr. III,apoi probleme cu glanda tiroida… 2 noduli descoperiti, VSH de 5 ori mare fata de valorile normale, infectie urinara, grasime pe vene 243,2, inima mare, rinichii deplasati,o infectie mare in corp, toate in urma unui set de analize . De o saptamana nu mai mananc paine si paste fainoase, dulciuri si prajeli, sucuri, sifon, incerc sa mananc la ore fixe….7,10,13,16,19,dar nu se cunoaste nimic. Incerc sa fac fata cu bine la toate ,dar capul si stomacul ma dor rau. Va rog frumos puteti sa mi trimiteti un model de regim ce trebuie urmat specific persoanei mele? Am inaltime 1,67cm si 135 kg. In ultimii 10 ani am acumulat 35 kg, stres, agitatie, insomnii, depresii,spaima pentru ca am inceput din 2004 cariera didactica, inspectii, grade didactice, ore deschise,copii multi in clasa, familie, probleme in familie. Ce mi recomandati? Multumesc mult pentru rabdare si intelegere, o zi frumoasa.

    • mm
      Dr. Florin Balanica says:

      Draga Paula, practicam medicina personalizata si prefer sa ne cunoastem pentru a incepe impreuna un program. Ceea ce tu descrii, trebuie abordat cu toata atentia!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.