Skip to main content

Dragostea dintre mamă și copilul său este cu siguranță cel mai puternic sentiment care există pe lume, o legătură care se creează cu mult timp înainte de naștere. Cred că noi, medicii care suntem într-o oarecare măsură martori la dezvoltarea acestei relații, suntem norocoși că luăm parte la crearea acestei legături extraordinare și greu de descris în cuvinte. Sarcina marchează debutul acestei relații, fiind o perioadă extrem de importantă pentru sănătatea mamei și a fătului. De aceea sunt permanent alături de pacientele mele pe durata sarcinii, prin sprijin emoțional constant și recomandări medicale la fiecare pas, pentru o sarcină cât mai ușoară și un bebeluș sănătos.

Psihologia femeii însărcinate, precum și a cuplului care așteaptă un copil, stau sub semnul preocupării continue pentru sănătatea acestuia. Și este și normal să fie așa. În timp ce dragostea și grija sunt constante ale cuplurilor care așteaptă un copil, fiecare sarcină are particularitățile sale și trebuie tratată individual din punct de vedere medical, printr-o abordare personalizată. Contează istoricul medical al ambilor părinți și al familiilor acestora, starea zilnică a mamei, alimentația și stilul de viață, observarea periodică a caracteristicilor fătului și consilierea permanentă din partea specialistului, în funcție de nevoile mamei și ale cuplului.

Pentru a mă asigura de bunul mers al sarcinii, le recomand pacientelor mele controale și ecografii periodice, foarte importante atât pentru sănătatea copilului, cât și a mamei. Acestea sunt instrumente tehnice care mă ajută să știu la fiecare pas care este starea fătului, dar și a mamei, având astfel posibilitatea de a găsi soluțiile medicale potrivite atunci când este nevoie.

Între aceste instrumente, ecografia 3D/4D ocupă astăzi un loc important în urmărirea dezvoltării fătului. Pentru a vă expune pe larg importanța și avantajele acestor tehnologii, am stat de vorbă cu unul dintre colaboratorii mei apropiați, Dr. Cristian Nicolae, medic primar imagistică medicală, competenţă ecografie.

Ce este ecografia tridimensională?

Ecografia 3D implică echipamente ultraperformante, dotate cu sonde dedicate şi soft-uri avansate care oferă imagini simultane în cele trei planuri – frontal, sagital (vertical) şi transversal. Această tehnologie face posibilă reconstrucţia imaginii în spaţiu, ceea ce asigură examinatorului posibilitatea de a analiza în profunzime fiecare detaliu de morfologie fetală. Astfel, medicul poate obține informații cât mai exacte despre forma și structura fătului, putând evalua în orice moment starea sa reala.

Ce aduce în plus ecografia 4D?

Ecografia 4D este următorul nivel al monitorizării obstetrice, oferind specialistului și părinților ocazia de a observa imagini în mişcare, vizibile în timp real. Astfel, părinții pot cunoaște și analiza fizionomia și trăsăturile copilului încă înainte de naștere, lucru extrem de emoționant pentru cei care se pregătesc să devină părinți. În plus, tehnologia 4D asigură și beneficii medicale de excepție:
• posibilitatea de a analiza structura organismului aflat în dezvoltare, atât pentru o biometrie precisă, cât şi pentru aprecierea eventualelor anomalii structurale (defecte ale buzelor/palatului, malformaţii ale scheletului etc.)
• aprecierea nemijlocită, spațială, a mişcărilor fătului: înghițirea, procesul inspirație-expirație, mişcarea buzelor, a pleoapelor și a membrelor superioare și inferioare.

Există factori care pot influența acuratețea acestor ecografii?

Acuratetea acestei metode este de 75-80%, de aceea recomand pacientilor mei si analize de laborator. Interpretarea și calitatea imaginilor sunt influențate direct de pregătirea examinatorului, de prezenţa/absenţa lichidului amniotic în jurul zonei observate, de poziția fătului sau de grosimea peretelui matern. Astfel, anumiți factori pot face dificilă reconstrucţia cu acurateţe a imaginilor reprezentând fătul: situarea fătului în contact cu placenta sau peretele uterin, absența sau insuficiența lichidului amniotic, interpunerea cordonului ombilical sau greutatea corporală crescută a mamei.

Ecografia 3D și cea 4D fac parte din „arsenalul” de specialitate, contribuind la detectarea din timp a eventualelor probleme de sănătate, unele dintre acestea putând fi tratate chiar pe parcursul celor 9 luni. Astfel, este important ca mama să se adreseze Consultantului Personal de Sănătate pentru a ține sarcina sub observație, dar și pentru a urma un plan de sănătate potrivit. Decidem împreună care este cel mai bun regim alimentar pentru această perioadă, ce activități sportive poate face mama, ce trebuie să facă pentru ca organismul ei să fie cât mai puțin afectat de „capriciile” sarcinii, cum poate fi evitată depresia post-natală, precum și multe alte lucruri prin care ne asigurăm că atât copilul, cât și părinții vor fi bine și sănătoși acum și în viitor.

Leave a Reply