„Dacă ești cuminte și mănânci tot din farfurie, primești ceva bun!”
Sună cunoscut? Cum am ajuns să premiem fiecare reușită sau să pedepsim fiecare eșec sau suferință cu „ceva bun”? Acest „ceva bun” ne urmărește încă din copilărie. O monedă de schimb pentru trăirile noastre.
Și farfuria era plină ochi cu mâncare. Și o devoram doar cu gândul că odată golită avea să apară în fața noastră dulcele mult visat! Am crescut cu ideea că desertul se câștigă. Premiul suprem pentru toate reușitele noastre. Și toată lumea era fericită. Noi, că mâncam “Sfântul” dulce, iar părinții că aveau niște copii ascultători.
Anii au trecut, iar în față avem niște adulți cu același comportament premiu vs. pedeapsă, dar în ambele cazuri o se afișează portie zdravănă de „ceva bun”. Vin în cabinet pacienți cu obezitate morbidă, diabet, boli cardiovasculare, etc și spun: „după o zi cruntă la birou am ajuns seara târziu acasă și nu am rezistat la o bucată mare de prăjitură”. Ce paradox… Până la urmă, o bucată de prăjitură n-a omorat pe nimeni, dar relatia pe care o avem cu mâncarea poate duce la pierderea vieții sau a calității ei. Și totuți, continuăm așa. De ce? Pentru că am ajuns să trăim ca să putem mânca, nu mâncăm ca să ne hrănim și să urmărim calitatea vieții. Și dacă nu rupem lanțul acestui comportament alimentar, vom transmite și copiilor noștri aceleași rutine, cu același deznodământ!
Tu ce relație ai cu mâncarea? Ți-ai pus vreodată această întrebare? Poate că te gândești să o faci. Niciodată nu e prea târziu să schimbi modul în care alegi să îți trăiești viața. Fă o schimbare la tine astfel încât să poți fi exemplu pentru cei din jur. Copiii au nevoie de modele, iar TU ai reușit de atâtea ori în viață, tot TU poți fi modelul demn de urmat…
