Strănuturi, nas înfundat, mâncărimi, ochi care curg… sună cunoscut? Nu vorbesc despre răceală, ci despre o afecţiune la fel de supărătoare, dar ceva mai greu de depistat şi tratat: alergia la polen. Până la 30% dintre adulţi şi 10-15% dintre adolescenţii din ţara noastră pot fi afectaţi în fiecare an de aceste simptome. Şi, cum suntem în plin sezon al alergiilor, am stat de vorbă cu Claudia Nicolae – medic alergolog, despre cauzele şi tratamentele afecţiunii.
Cum se manifestă alergia la polen?
Alergia la polen de graminee este cea mai cunoscută polinoză din Europa şi din ţara noastră. Gramineele reprezintă o mare familie de plante (aproape 12.000 de specii diferite) care sunt anemofile, adică polenizate cu ajutorul vântului.
Grăuncioarele de polen sunt purtate de curenţii de aer şi, atunci când şi o cantitate mică vine în contact cu ochii, nasul sau pielea persoanelor sensibilizate, poate produce reacţii ca: strănut, mâncărimea nasului, secreţii nazale apoase, nas înfundat, lăcrimare, mâncărimea ochilor şi înroşirea lor, umflarea pleoapelor, mâncărimi în cerul gurii, tuse şi senzaţie de sufocare cu respiraţie şuierătoare.
Reacţiile alergice se repetă an de an în acelaşi sezon, odată cu creşterea concentraţiei de polen în atmosferă. Sezonul polenului de graminee sălbatice (timoftica, firuţa, păiuşul roşu, iarba câmpului, iarba de gazon) şi al gramineelor de cultură (orz, ovăz, secară, grâu, porumb) se întinde din luna martie până în septembrie, dar are un vârf polinic în lunile mai, iunie şi iulie. Nivelul polenului din atmosferă scade doar în zilele ploioase sau răcoroase şi creşte în zilele calde şi însorite.
Cum putem riposta?
Din fericire, medicina a venit cu noi şi noi soluţii la această problemă, care sunt din ce în ce mai moderne şi mai uşor de implementat. Desensibilizarea persoanelor alergice, care se realiza până acum câţiva ani doar prin injecţii subcutanate, se poate face acum prin intermediul spray-urilor sublinguale sau a tabletelor.
Imunoterapia se desfăşoară în două faze: faza iniţială, care constă în administrarea de doze şi concentraţii din ce în ce mai mari de alergen, în scopul creşterii toleranţei organismului faţă de acesta, şi faza de menţinere, în care se administrează mereu aceeaşi doză, având aceeaşi concentraţie.
Bineînţeles, condiţia de bază a unui plan eficient de atac este stabilirea corectă a diagnosticului de alergie, printr-o serie de teste specifice. Cel mai bine ar fi să facem acest lucru încă de la primele simptome, pentru că alergia la polen de graminee are un mare risc de a evolua, în timp, în astm. De aceea, se impune stabilirea unui diagnostic precoce şi a unui tratament specific pentru a preveni această progresia naturală a alergiei.
