148 de ani! Atât s-a dus vestea în toată țara că ar fi trăit cel mai longeviv om din România. Născut în Valea Loznei, județul Sălaj, Maftei Pop a poposit după vârsta de 40 de ani în cătunul Osoi, la 50 de km de Cluj, unde și-a trăit toată viața lucrând cu ziua la țărani. Maștei nu a cunoscut confortul sau banul și a trăit o viață simplă, mulțumindu-se cu puținul primit de la săteni. Dormea numai sub cerul liber, fie iarna, fie vara, și se mai adăpostea când și când într-un pridvor sau într-o șură. Mânca simplu și sănătos, așa cum era pe atunci: o bucată de mălai, grăunțe fierte, șilvoiz făcut din prune fără zahăr, poame uscate și lapte acru. Înalt și voinic cât un bivol, primea cu bucurie de la săteni un pahar de țuică de prună și fuma pipă cât e ziua de lungă.
Era un om liber, un singuratic, îi plăcea să cutreiere cât e ziua de lungă pădurile și poienile, să strângă lemne pentru săteni și să stea singur cu gândurile sale.
Maștei n-a fost bolnav niciodată, a scăpat de toate molimele lumii, de la „Ciuma lui Caragea” la epidemiile de tifos, ciumă, holeră, lepră, dar şi de toate războaiele pământului. Oamenii spun, că la 120 de ani, căra de la trei kilometri depărtare grinzi din lemn de 12 metri lungime.
Reputații profesori Ana Aslan și C.I. Parhon, ambii implicați în studiul longevității și fondatorii geriatriei în România, s-au interesat îndeaproape de fenomenul Maftei Pop.
În capitolul IV al cărţii sale „Biologia vârstelor. Cercetări clinice şi experimentale”, Parhon se arată impresionat de observaţiile făcute de specialişti pe vremea când trăia Maftei Pop. „Ca putere era tânăr şi era privit ca un fenomen. Avea o forţă musculară puţin obişnuită. A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă, pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi, în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri. Impresionează relieful muscular pe tot corpul: pectoralii, intercostalii, drepţii abdominali, cu fibrele aparente. Puls 92 pe minut, radiala nu este îngroşată, tensiunea arterială 160 cu 80”, scrie, uimit, I. C. Parhon.
Între posibilele explicaţii cu privire la longevitatea extraordinară a bărbatului, C.I. Parhon subliniază faptul că în familia lui au existat centenari (mama şi sora, 110, respectiv 102 ani), dar mai ales că Maftei Pop a trăit toată viaţa muncind şi apoi odihnindu-se numai în aer liber. Un alt factor important ce a acţionat favorabil pentru atingerea unei asemenea vârste înaintate (recordul românesc dovedit prin acte, fără tăgadă) este şi regimul alimentar alcătuit mai mult din zarzavaturi, ciorbe şi lactate, ca şi factorii de climă favorabili acestui fenomen, dacă nu al lumii, cu siguranţă al României.
De altfel, chiar în anul morţii lui Maftei a fost înfiinţat primul institut de studiere a longevităţii din lume, la noi, la iniţiativa profesorului Ana Aslan, care a cunoscut cazul. Apoi, la trei ani de la moartea lui Pop, după ce mai întâi prof.dr. Ana Aslan l-a studiat ca exemplu, academicianul C. I. Parhon îl menţionează în lucrarea pe care am citat-o, şi care viza cercetări legate de vârsta omului.
Astăzi, când țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește speranța de viată, puţini îşi pot imagina că în România a existat o persoană care a ajuns la neverosimila vârstă de 148 de ani! Chiar şi în rândul cercetătorilor nu e cunoscut acest caz.
Ce-ati spune dacă v-aș zice că se poate?
Este bine cunoscut că modul de viață ne influențează structura genetică și că aceasta din urma contează numai aproximativ 20% atunci când vorbim de predispoziția pentru boli cronice. Omul modern și-a pierdut adaptarea la mediu, muncește mult, într-un mediu nu întotdeauna sănătos, nu face mișcare adaptat nevoilor sale și mănâncă pe grabă, neatent fiind la starea lui de sănătate. Astfel este predispus încă de timpuriu (în jurul vârstei de 45 de ani) bolilor cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul sau cancerul, și pierde între 10-15 ani din viață, petrecându-și cea de-a doua parte a vieții suferind din cauza modului său de viață.
Soluția este schimbarea modului de viață (adaptată la nevoile omului modern), schimbare care trebuie să vină din două direcții, mai întăi de la fiecare dintre noi și mai apoi din partea sistemului. Sistemul este răspunzător de construirea unui mediu propice sănătății societății, iar individul este răspunzător pentru sănătatea sa.
Cum facem acest lucru? Prin accesul la informare, educație și prevenție, al oamenilor conștienți că trebuie să schimbe ceva în viața lor. Este întotdeauna mai ieftin să previi decât să tratezi, iar sănătatea personală pleacă de la buna relație medic-pacient. Când singura prioritate a medicului este pacientul din fața lui, sănătatea individuală câștigă. Iar acest lucru se poate întâmpla numai când actul medical este personalizat, adaptat nevoilor particulare ale pacientului.
