V-ati pus vreodata intrebarea de ce realitatea este aceasta? Pentru ca educatia este rupta de realitatile din piata muncii. Ce daca nu le ajuta la nimic!? Ce daca pe parcursul anilor de studiu nimeni nu consiliaza tinerii in vederea unei cariere potrivite! Bani sa iasa! … Unde mai pui ca oricum nu e usor. Piata muncii este dinamica, in continua miscare si nu este la indemana oricui.
Imi amintesc prima zi in Amfiteatrul Mare de la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Dupa tot efortul de 4 ani de a invata pentru a intra la facultate, ce credeti ca primim? „Uitati tot ce ati invatat, aventura voastra in hatisul corpului uman incepe de abia acum!” M-am revoltat atunci si ma revolt de fiecare data cand imi amintesc. In zilele noastre insa, este si mai grav! Ghidarea in viata se face dupa ureche, partea buna fiind doar ca tinerii de astazi sunt mai adaptati vremurilor pe care le traim. Cu toate acestea insa, multi clacheaza – social sau emotional.
Problemele nu se opresc insa aici – nimeni nu se ocupa de integrarea tinerilor si seniorilor in piata muncii. Esti prea tanar si fara experienta – ‘you’re not in!’ – esti mai in varsta – ‘out’ – esti depasit. Iar astfel am ajuns sa nu progresam. Creierul nostru resimte agresiunea emotionala, sentimentul de inutilitate, suprasolicitarea si cateodata chiar abuzul. Da, nu reactionam cu totii bine la ritmul vietii, chiar daca ne place sa ne mandrim cu statutul de corporatist – cartela atarnata la curea sau de gat – si devenim roboteii unui sistem. Nu este usor mai intai sa gasesti un job si apoi sa rezisti. Intri educat nepotrivit, neadaptat si nepregatit. A devenit rolul angajatului sa impace cererea cu oferta din piata muncii. Cum nu se poate mai gresit! De unde sa duca un tanar si stresul si emotia si lipsa timpului pentru el si responsabilitatea si … si … si …?!
Si mie mi-a fost greu, am pornit de jos si la un moment dat am ajuns sa conduc o structura cu peste 850 de angajati, timp de peste 12 ani. Am inteles ca totul depinde de mindset, de perspectiva si forta mentala. Iar pe acestea le regasim in noi, trebuie doar sa ne ajute cineva sa le scoatem la lumina. Si credeti ca acest lucru l-am invatat in Facultatea de Medicina? Nu, nici vorba. In cadrul facultatii n-am facut nici macar o ora de psihologie sau ‘patient aproach’.
Primul pas il reprezinta oboseala mentala, apoi uitarea, apoi dificultatea de a indeplini sarcinile zilnice, in termeni medicali: Burnout Syndrome. Mai apoi vin si altele, stres, scadere sau crestere excesiva in greutate, atacuri de panica, depresii minore sau majore, tulburi de vedere, dureri de cap si de ceafa si am mai facut un pas. Catre ce? Catre Boala Alzheimer. Si tineti minte, cel mai bun exemplu al diferentei dintre uitare si Alzheimer este urmatorul: sa nu-ti amintesti unde ai pus cheile sau telefonul este uitat, dar sa nu-ti amintesti ca porti ochelarii si sa-i cauti, este Alzheimer.
La Conferinta „Minte brici pana la adanci batraneti” am vorbit despre cum sa faci fata societatii care nu te ajuta, cum sa nu cheltui banii, obtinuti greu, pe medicamente, psihilogi sau psihiatri, cum sa-ti menajezi creierul fara a-ti da demisia sau fara a emigra la tara si cum sa afli care este varsta reala a creierului tau.
