Acneea este o boala inflamatorie a zonei pilosebacee a pielii care poate implica initial fata si trunchiul, afectand aproximativ 9% din populatia globului, cea mai mare parte (85%) fiind tineri intre 12-24 de ani. Poate cauza atat efecte fizice vizibile pe piele, cat si emotionale prin scaderea stimei de sine, mergand pana la anxietate, depresie si chiar tentative de suicid.
In practica clinica am intalnit un numar mare de persoane cu acnee, in special fete/adolescente, care incercau sa ascunda asta cu fard, lucru care accentua dezvoltarea progresiva a bolii. In acest fel, adolescentele intrau intr-un cerc vicios – daca nu acopereau pielea fetei aceasta arata nedorit, iar daca o acopereau accentuau boala.
Si baietii sunt afectati de acnee in special in perioada pubertatii, modul de abordare fiind unul diferit. Acolo unde acneea se insotea si de obezitate, atunci stima de sine era una scazuta, iar unde acneea se insotea de un aspect fizic placut, practicarea unui sport, acceptarea pasilor pana la vindecarea era una evidenta.
Expertiza clinica si studiile recente au aratat importanta terapiei nutritionale, pe langa terapia medicamentoasa clasica, pentru reducerea inflamatiei de la nivelul tractului digestiv. O buna parte a patologiilor cronice pornesc din tractul digestiv, microbiomul avand rol in reducerea inflamatiei si imunitate.
Clasificare si Aparitie
Acneea se clasifica pornind de la varsta pacientului, morfologia leziunilor pielii, distributia pe fata sau/si corp si severitate, adica suprafata corpului expusa sau/si complicatiile locale.
Terapie
Terapia topica cu retinoizi sau o combinatie a terapiei topice cu cea sistemica, reprezinta prima linie in terapie. Retinoizii se pot insoti de tratament antibiotioc in functie de evaluarea medicala a stadiului acneei. Totodata, in cazul fetelor, este necesara stabilirea echilibrului hormonal, prin evaluarea functiei ovariene.
In functie de severitatea bolii, putem discuta despre o combinatie intre retinoizi topici si sistemici, antibioterapie, spironolactona si anticonceptionale orale.
Terapia nutritionala in acnee
Primul pas in terapia oricarei boli cronice il reprezinta terapia nutritionala. Interventia nutritionala in terapia acneei are rezultate foarte bune prin reducerea inflamatiei si implicit al aspectului pielii. Totodata, prin medicina nutritionala actionam asupra cauzei inflamatiei, care porneste de la nivelul tractului digestiv.
Diversitatea microbiomului de la nivelul tractului gastrointestinal joaca un rol important in starea de sanatate a individului. Microbiota umana are un rol important in functionarea barierei imune.
Ce este microbiota umana?
Microorganismele care colonizeaza atat suprafata pielii cat si mucoasele care captusesc tractul digestiv, urinar si respirator. Contine de aproximativ 10 ori mai multe microorganisme decat numarul celulelor din organism. Sunt preponderant bacterii, virusuri si fungi.
Genurile bacteriene frecvent intalnite in intestine sunt Bacteroidetes si Firmicutes. Pe langa acestea, mai sunt prezente Proteobacteria, Fusobacteria, Actinobacteria, etc. Toate aceste genuri bacteriene, cand se afla in echilibru optim, indeplinesc functii metabolice esentiale si de modulare a imunitatii.
Terapia nutritionala, prin construirea stiintifica si adaptata a farfuriei, duce la echilibrarea bacteriana si implicit la reducerea inflamtiei de la nivelul tractului digestiv.
Care sunt functiile microbiotei?
- Sinteza de aminoacizi
- Productia unor vitamine – vitamina K, biotina, etc
- Secretie enzimatica cu rol in biodisponibilitatea nutrientilor
- Fermentarea carbohidratilor care nu au fost digerati si absorbiti la nivelul intestinului subtire
Acizii grasi cu lanturi scurte (butiric, propionic, acetic)
- Rezuta din actiunea microbiotei asupra proteinelor si fibrelor, prin fermentatie
- Au rol nutritiv esential pentru mucoasa intestinala
- Promoveaza mecanisme celulare care intretin integritatea mucoasei intestinale
Rolul asupra sistemului imunitar
- Dezvoltarea sistemului limfatic
- Stimularea activitatii limfocitelor T si B, a productiei de anticorpi
- Stimularea secretiei de Imunoglobulina A care reduce activitatea proinflamatorie
- Fortificarea barierei intestinale in fata agresiunii agentilor patogeni
Meniul unei persoane cu acnee trebuie sa tina cont de buna functionare a tractului gastrointestinal, a microbiomului. Consumul de zahar sau zaharuri rafinate creste nivelul de inflamatie si favorizeaza afectarea zonei pilosebacee. Totodata, consumul de produse procesate “ready to eat”duce in aceeasi directie.
Administrarea de probiotice, impreuna cu meniul personalizat corect adaptat persoanei, reprezinta solutia optima care insoteste tratamentul medicamentos potrivit.
Interventia nutritionala prin #MetodaDrBalanica reprezinta solutia bazata pe expertiza clinica si rezultate concrete.