Skip to main content

Ştiai că durerile de cap apărute după consumul de vin roşu pot fi, de fapt, reacţii ale organismului la nivelul mare de histamină din compoziţia băuturii? Această reacţie e întâlnită chiar şi la persoanele perfect sănătoase. Dar când sensibilitatea apare la niveluri mult mai scăzute de histamină, putem vorbi deja de o intoleranţă a organismului.

Ce este histamina şi în ce constă intoleranţa la această substanţă?

Dr. Claudia Nicolae – Medic Alergolog ne povesteşte mai multe despre originile aceste afecţiuni, destul de uşor de confundat cu o simplă alegie alimentară.

Mai întâi, să clarificăm: histamina este o substanţă produsă de celulele noastre, care are o acțiune puternic dilatatoare asupra vaselor sangvine şi un rol esenţial în procesele de apărare a organismului împotriva agenților patogeni, producători de boli, ca bacteriile, virusurile sau alte organisme străine corpului uman.

Tot histamina este mediatorul cheie și în reacțiile alergice, de protecţie a organismului împotriva alergenelor. Uneori, sistemul nostru imunitar este programat genetic să adopte o atitudine oarecum greşită de a anihila componente în esență inofensive pentru o mare parte din populație, ca polenul plantelor, sporii mucegaiurilor, acarienii din praful de casă, alimentele sau medicamentele.

Aceste procese creează niveluri ridicate de histamină, care, nemetabolizată și aflată în exces, va putea cauza simptome asemănătoare unei reacții alergice adevărate: mâncărimi ale pielii, ochilor, nasului sau urechilor, oscilații ale tensiunii arteriale, accelerarea pulsului sau dureri toracice, arsuri, indigestii, erupții urticariene sau edeme a căror cauză nu se depistează, în ciuda tuturor investigațiilor făcute pentru depistarea alergiei.

Pe de altă parte, histamina poate proveni și din afara organismului, din alimentele pe care le consumăm. Cele mai mari concentraţii se găsesc în fructe (citrice, căpșune, zmeură, caise, cireșe, prune), legume (vinete, dovlecei, roşii), băuturile alcoolice (bere, vin), preparatele din alimente maturate (cum ar fi brânzeturile), ciocolată, cacao şi cafea.

Reducerea nivelului de histamină poate fi realizată pe mai multe căi, de la măsuri alimentare (administrarea unor suplimente alimentare sau vitamine în dietă), până la tratamente medicamentoase. Totul depinde de particularităţile şi manifestările pacientului în cauză.

Fără nişte investigaţii corecte şi un tratament personalizat, intoleranța la histamină poate fi o boală năucitoare, cu o evoluție adesea imprevizibilă. De exemplu, consumul aceluiași aliment nu produce întotdeauna o reacție, aceasta fiind dependentă de cantitatea de histamină ingerată şi chiar de condițiile din mediul înconjurător.

Dacă te-ai confruntat şi tu cu simptomele descrise şi îţi doreşti un diagnostic exact, primul pas este un set de analize corecte şi complete. Contactează-mă cu încredere pentru a discuta un plan personalizat de tratament.

Leave a Reply