Skip to main content

Perioada Postului este perfectă pentru a exersa cumpătarea, iertarea. Putem încerca să fim mai buni, să iubim mai mult, să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem, să fim recunoscători pentru fiecare zi pe care o trăim și să facem mici ajustări în programul de viață care să ne aducă un plus de sănătate. Iar primele schimbări importante pot fi cele alimentare, perioada Postului fiind una ideală pentru a ne bucura de toți nutrienții din vegetale. Însă alegerile alimentare trebuie să țină cont de câteva reguli pentru a obține senzația de sațietate și pentru a nu ne îngrășa.

1. Prima regulă ar fi să evităm produsele de post hipercalorice sau să le consumăm ocazional, în cantități mici. Vorbim de pâine, cornuri și covrigi, produse din soia pe care le găsim ușor în supermarketuri, de zacusca uleioasă și alte produse care nu duc în final decât la îngrășare, la tulburări gastroduodenale. De cele mai multe ori, produsele de Post, cele pe care le găsim atât de ușor, sunt produse care conțin carbohidrați sau grăsimi.

2. Al doilea aspect important este să respectăm un program de 3 mese și 2 gustări pe zi. Celula noastră funcționează ca o baterie care se descarcă la aproximativ 2, 3 ore și atunci trebuie să o reîncărcăm. Creierul nostru funcționează pe baza principiului supraviețuirii, pentru momentele când nu mai avem acces la alimente. Ce se întâmplă dacă ocolim o gustare sau o masă? La masa următoare, vom depune caloriile sub formă de grăsime pentru că celula noastră se protejează și va face rezerve.

3. Apoi, ar trebui să fim atenți la dimensiunea porțiilor, mai ales în cazul fructelor care sunt bogate în zaharuri naturale și care îngrașă la fel ca zahărul rafinat. Fructele pot fi consumate la micul dejun sau la prima gustare. Care sunt fructele cu o cantitate mare de antioxidanți și fibre și puțină fructoză? Mărul verde, kiwi, ananas și fructe de pădure. Cam cât mănânc? În #MetodaDr.Bălănică nu măsurăm calorii. Când vorbim de fructe, vorbim cam de o mână, deci fiecare măsoară cu mâna lui.

4. Atenție și la etichetele produselor de post. În cazul laptelui de soia sau de migdale, alegeți variantele fără zahăr. Și încercați să optați pentru alimentele din supermarket cât mai naturale, cu maximum 3 E-uri în compoziție.

5. Consumați la prânz supe de legume sau mâncăruri gătite, însă optați pentru combinații cu un aport bun de proteine vegetale. La prânz, putem consuma o supă cremă de ciuperci, o supă de linte, o fasole verde cu usturoi, o mâncare de fasole boabe, de preferat cât mai închisă la culoare, chiar neagră, pentru că acelea sunt boabele cu o cantitate mare de proteine. Cu alte cuvinte, putem consuma mâncăruri bazate pe legumele proteice: linte verde, fasole cu boabe închise la culoare, fasole verde, năut, mazăre, broccoli. Trebuie să știți că mazărea are o cantitare mare de carbohidrați și amidon. Așadar, alegem o supă cremă sau o mâncare gătită la abur, cuptor sau pe aragaz.

6. Gătiți des, gustos, cu multe condimente și plante aromatice. Folosiți supele de pătrunjel, țelină și păstârnac pentru a fierbe năutul sau fasolea și nu abuzați de sare.

7. Evitați să folosiți ulei la gătit. Optați pentru sucul de roșii sau pentru metode precum gătitul la aburi sau la cuptor. Ocazional, adăugați la final, în farfurie, puțin ulei de măsline presat la rece pentru un plus de gust și pentru aportul de grăsimi bune.

8. Optați pentru meniuri ușoare la cină. Trebuie să știți că legumele proteice se digeră mai greu decât carnea. Nu orice fel de legumă este o legumă ușoară. Se poate consuma, de exemplu, o salată cu multe verdețuri, cu un dressing din muștar fără zahăr, cu lămâie, mărar. Se pot adăuga niște boabe de năut sau niște boabe de linte, fierte în prealabil într-o supă de rădăcinoase.

9. Faceți din legumele verzi vedetele din farfurie. Optați prepoderent pentru spanac, sparanghel, fasole verde, salată, verdețuri, linte verde, varză, castraveți, ardei și dovlecei.

10. Profitați de zilele cu dezlegare la pește pentru a vă face plinul de acizi grași de tip omega-3. Recomand persoanelor supraponderale și celor care vor să slăbească și vor să țină post, 5 mese pe zi de pește cu legume de culoare verde. Se poate varia peștele roșu (somon, ton) cu peștele alb (păstrăv, cod, biban, dorada) sau fructele de mare. Sunt multe sortimente disponibile pe piață din care se pot face mâncăruri simple, ușoare, la cuptor, la grătar sau fierte. Se pot face salate cu pește, se pot folosi dressinguri diverse din muștar fără zahăr, usturoi, lămâie care dau gust bun alimentelor.

Așadar, puteți ține Post și vă puteți bucura de un aport suplimentar de vitamine și antioxidanți din plante. La final, veți constata că vă simțiți în formă și poate chiar veți slăbi.

Leave a Reply