Program Lifestyle Kids & Teens

For a good start in life!

Programe personalizate de nutriție și mișcare, adresate copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani.

Un adult sănătos se formează dintr-un copil sănătos! Copilul și mai apoi adolescentul, reprezintă o responsabilitate reală pentru noi, pentru părinți. Transmitem starea fizică și emoțională încă din momentul concepției; dacă părinții au obiceiuri alimentare nepotrivite și sunt obezi, vor transmite această stare copilului. Mai apoi, modul în care mama înțelege să experimenteze perioada sarcinii, liniștea și echilibrul, accesul sau lipsa accesului la anumite alimente, determină toleranțele sau intoleranțele alimentare, precum și anumite comportamente.

Programul poate fi accesat după Consultația Inițială, la recomandarea medicului specialist.

Categorie:

Descriere

OBIECTIV

Educație pentru nutriție și mișcare adaptată copiilor și tinerilor, echilibrarea parametrilor corporali, corectarea posturii, coordonare corectă, dezvoltare armonioasă fără afectarea articulațiilor sau a creșterii.

RATA SUCCES

97%

DURATA

6 - 12 luni, în funcție de nevoile particulare ale fiecărei copil sau adolescent în parte
  • Medic/nutriționist dedicat
  • Comunicare 24/24  (în funcție de numărul de pacienți)
  • Consultații de nutriție personalizate cu durata de 30 min.
  • Scanări corporale nelimitate
  • Meniuri personalizate în funcție de obiectiv
  • Stabilizarea metabolismului
  • Susținere motivațională pe toată durata procesului

10 ani de #MetodaDrBalanica

35000

Pacienți

97

Rată Succes

14

Țări Consultații

100

Acoperire Națională