Mersul la sala de sport ne poate îmbolnăvi grav, unii antrenori sunt pericole publice

Cum a apărut o nouă categorie de pacienți – pacientul cu sănătatea șubrezită după sportul făcut la săli faimoase cu antrenori nepotriviți sau nepăsători

Privite ca un loc dătător de sănătate și de bună dispoziție, în care se adună toți cei care vor să aibă grijă de ei, sălile de sport au, incontestabil, multe bile albe. Dar și negre! Să ne întrebăm numai de ce mulți își fac abonamente, dar nu reușesc să se țină de ele. Sau de ce apar atâtea accidentări, întinderi și rupturi musculare, inflamații articulare, degradări ale cartilajului și afectări ale coloanei. Medicul Florin Ioan Bălănică trage un semnal de alarmă și ne spune care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac oamenii la sălile de sport clasice. Specialistul ne reamintește că mișcarea făcută incorect e la fel de dăunătoare ca și lipsa acesteia și vorbește despre apariția unei noi categorii de pacienți – pacientul cu sănătatea șubrezită după sportul făcut la săli faimoase cu antrenori nepotriviți sau nepăsători.

„Sportul, în România, e privit absolut eronat”

„Suntem un popor care nu se mișcă suficient. 70-80% sunt sedentari, restul fac mișcare dezorganizat, după ureche. În România, sportul e privit absolul eronat”, atrage atenția Florin Ioan Bălănică. Potrivit studiilor, suntem nația cu cel mai mare nivel de obezitate, iar atunci când ne trezim să luăm măsuri, le luăm greșit. Ce face o persoană supraponderală care vrea să slăbească? Evident, își face abonament la sală. De ce nu e bine? „Primul pas NU ar trebui să fie un abonament la sală, ci apelarea la un nutriționist. E bine mai întâi să-și regleze nutriția și abia apoi să înceapă sportul. O persoană obeză sau supraponderală trebuie să știe că-i sunt total interzise ridicarea de greutăți, exercițiile din săritură sau alergatul, pentru că are articulațiile și musculatura slabe. Poate face bicicletă statică, exerciții din culcat pe spate sau pe burtă, exerciții ușoare pentru toate grupele musculare”, adaugă expertul în medicina stilului de viață.
Dacă supraponderalii și obezii nu prea au ce căuta încă în sălile de sport, cei normoponderali nu sunt suficient de motivați sau își caută scuze. „Mulţi nu fac mişcare motivând că nu au timp. E cum nu se poate mai fals. Eu am fost obez, am avut 204 kg, e vorba doar de management al timpului şi de organizare. Acum am mai puţin timp decât înainte, dar fac sport în fiecare zi, mănânc absolut corect. E doar o chestie de setare mentală, de obişnuinţă şi de management al timpului. Deci nu există scuza „n-am timp”. Există scuza „nu am stimă de sine, respect pentru mine, nu sunt eu important şi nu contez”. Apoi mai e moda acestor abonamente ieftine pe care angajatorii le pun la dispoziția angajaților. De ce nu sunt valorificate? Tocmai pentru că sunt gratuite sau reduse, iar atunci când știi că sunt oricând la dispoziția ta, nu-ți mai trebuie”, explică dr. Bălănică.

Citiți și: Sportul – prieten sau dușman?

Antrenorul poate fi un pericol pentru sănătate

Puținii care ajung, într-un final, la sală, se lovesc de alte probleme, alte obiceiuri greșite și idei preconcepute. Fie fac sport pe cont propriu, după ureche, neadaptat nevoilor lor, fie întâlnesc un antrenor personal nepregătit, care îi forțează. „Antrenorul personal este un pericol pentru sănătate. În afară de faptul că dă sfaturi de nutriție chiar dacă nu e pregătit, nu are o strategie corectă nici raportat la sport. El probabil e un fost sportiv musculos, bineînțeles – model pentru oameni, care, ca să-și justifice banii, îi forțează pe cursanți. Implicit apar patologii articulare la genunchi, coloană, șolduri, umeri, rupturi musculare. Poate omul nu realizează decât dacă se rupe ceva în acel moment, dar problemele se pot agrava în decurs de câteva luni. Orice forțare pentru corp în numele sportului e nepotrivită. Există și studii care au arătat că atunci când oamenii vor să slăbească și își fac abonamente la sală, renunță după prima săptămână. Pentru că se duc des, forțează, îi va durea ceva, vor face o întindere, o ruptură musculară, și zic că sportul nu-i de ei”, explică dr.Florin Ioan Bălănică.

Tocmai de aceea medicul e promotorul „mișcării funcționale”, ce implică o combinație între gimnastică, fizioterapie, mișcare cu greutatea propriului corp și mișcare cu aparate. „Am descoperit-o după ce, slăbind 104 kg, mă durea foarte tare spatele. Și a trebuit să găsesc o soluție pentru mine. Mă accidentasem și la umăr făcând sport clasic, pentru că masa mea musculară nu era adaptată. Nu m-a salvat nici fizioterapia, nimic. Atunci am studiat acest concept american care e mișcarea funcțională, l-am aplicat pe mine, apoi pe pacienți. Poate fi abordat de la 5 ani la 99 de ani fără niciun risc, e eficient atât pentru începători, cât și pentru cei care doresc performanță, nu consumă mult timp și, în plus, poate pregăti pacientul pentru diverse sporturi de sezon, cum este schiul.

Antrenamentele de grup sunt și ele de evitat. Mișcările care i se potrivesc unei persoane nu-i fac bine alteia. „Cursanții dintr-o clasă sunt diferiți, pe când antrenorul face sport cu toți la fel. Aici, la clinică, nu există așa ceva. Fiecare persoană beneficiază de un program personalizat, de un specialist care stă lângă ea și îi corectează postura, mișcarea, se asigură că nu i se va întâmpla nimic rău. Sportul trebuie făcut adaptat”, adaugă medicul.

Cea mai vulnerabilă categorie

În ultima vreme, zeci de persoane cu sănătatea afectată de sportul neadaptat au venit la clinica Dr. Florin Ioan Bălănică. Doctorul vorbește chiar despre un profil al acestor pacienți, o categorie extrem de expusă. “Sunt într-o majoritate covârșitoare femei sau bărbați, 35 ani +, cu studii superioare, venituri peste medie, din mediul urban, care au reușit în carieră/afaceri, dispun de bani și înțeleg să investească în aspect și sănătate, dar nu fac diferența între profesioniștii care îi ghida corect și inspirat și cei care doar pretind asta. Tocmai de aceea aleg eronat sportul ca primă intenție și tipul de mișcare greșit, nu înțeleg în totalitate rolul nutriției. Și, să nu uităm, sunt parte din generațiile noi care nu au răbdare să vadă rezultate și vor totul extrem de rapid, de intens, de concentrat – ceea ce nu înseamnă aproape niciodată sănătos și benefic, explică Dr. Florin Ioan Bălănică.

Nu trebuie să forțați ca să apară efectele!

Există mitul că dacă nu forțezi, nu transpiri, nu te epuizezi la sală, nu apar efectele. Mișcarea ușoară, cu rezultate care apar în timp, e privită cu scepticism. „Tot ce e pe termen lung e privit cu neîncredere. Pot înțelege oamenii cu un anumit nivel de inteligență, care realizează că nu trebuie să li se facă rău înainte de a le fi bine, că beneficiile vin pas cu pas”, susține medicul. Mișcarea funcțională pe care a adus-o în România nu presupune forțare, presiune. „E ca și cum tratezi o boală prin schimbarea modului de viață, adică definitiv și prin timp lung, versus a o trata pe moment, cu o pastilă. Sportul făcut cu antrenorul care forțează e ca tratamentul cu pilula – a funcționat pe moment, nu contează că piciorul și coloana cedează peste câteva zile/săptămâni/luni/ani”.

Sfatul pe care vi-l dă medicul Florin Ioan Bălănică este să nu vă faceți abonament la sală până nu consultați un specialist care să vă evalueze. Iar în momentul în care începeți antrenamentul, luați-o încet, faceți exercițiile adaptat sexului, vârstei, eventualelor patologii asociate la nevoile și la nivelul vostru de pregătire!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.