BENEFICIILE CONSUMULUI DE ARDEI GRAS, CEA MAI BOGATA LEGUMĂ ÎN VITAMINA C

Subcategorii:

16 octombrie 2017,

www.csid.ro

Ardeiul gras şi ardeiul iute fac parte din familia Capsicum şi reprezintă unele dintre legumele cele mai căutate în bucătărie.

Ardeiul iute este cunoscut în cultura popoarelor din întrega lume datorită virtuţilor sale medicinale, în timp ce ardeiul gras este una dintre vedetele toamnei, fie în zacuscă, fie în conservele pentru iarnă.

Medicul Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie, explică pentru CSID de ce trebuie să includem ardeiul gras şi ardeiul iute în meniul nostru zilnic.

Bogat în nutrienţi şi sărac în calorii

Ardeiul verde gras şi gogoşarul sunt surse importante de vitamina A, complexul B, vitamina C, minerale (fier, cupru, zinc, potasiu, mangan, magneziu, seleniu).  Recomand introducerea ardeiului în dieta pacienţilor ce vor să scadă în greutate.

În primul rând pentru că are un conţinut scăzut de calorii, iar în al doilea rând pentru că activează metabolismul, facilitând arderea caloriilor în exces. Este preferabil să fie gătit puţin timp şi la o temperatură scăzută pentru a-şi păstra nutriţienţii.

Susţin consumul de ardei gras, iar asta pentru că are în compoziţie cantităţi mici de capsaicină, un compus alcaloid cu proprietăţi anti-bacteriene, anti-cancerigene şi analgezice.

Remediul ideal pentru diabetici

În cazul pacienţilor cu probleme cardiovasculare sau al diabeticilor se recomandă introducerea ardeiului gras în alimentaţie şi prin prisma faptului că un efect al capsaicinei este acela că reduce colesterolul rău şi este hipoglicemiantă.

Ardeiul gras constituie un adjuvant nutriţional ideal pentru tratamentul medicamentos, mai ales la vârstnici. În afară de patologiile menţionate mai sus, care se întâlnesc cu o frecvenţă crescută în rândul seniorilor, aceştia ar putea profita şi de efectul benefic al luteinei din compoziţia gogoşarului.

Luteina protejează ochiul de apariţia cataractei şi a degenerării maculare ce poate apărea odată cu înaintarea în vârstă. Totodată, prin vitaminele B2, B3, B6 ajută la metabolizarea alimentelor, dar şi la producerea de globule roşii şi hormoni.

Ardeiul roşu are cea mai mare cantitate de vitamina C dintre toate varietăţile de ardei. Antioxidant puternic, vitamina C stimulează imunitatea şi este necesară pentru sinteza de colagen care intră în structura vaselor de sânge, a pielii şi a oaselor.

Consumul de ardei iute a fost asociat cu un risc mai mic de a face atac de cord sau accident vascular cerebral, iar asta datorită  proprietăţilor lor antihipertensive şi hipocolesterolemiante. De aceea, îl recomand pacienţilor cu probleme cardiovasculare.

Previne ulcerul gastric

Ardeiul iute are o reputaţie negativă şi nemeritată, iar asta pentru că mulţi cred că poate contribui la apariţia ulcerului gastric. Nu doar că ardeiul iute nu provoacă ulcerul gastric, ci chiar poate ajuta la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate, stimulând în acelaşi timp celulele mucoasei stomacului să secrete sucuri de protecţie care împiedică formarea ulcerului. De fapt, consumul de ardei iute poate diminua riscul de ulcer gastric.

În cazul infecţiilor respiratorii sezoniere, ardeiul iute este un adjuvant, iar asta deoarece capsaicina din compoziţie are rol în deschiderea şi drenarea căilor nazale congestionate şi fluidizarea secreţiei de mucus din plămâni sau fosele nazale.

Este studiat efectul capasaicinei în afecţiunile fibrelor nervose sau durerile asociate cu artrita, psoriazis şi neuropatie diabetică, deoarece aceasta este un inhibitor puternic al substanţei P, o neuropeptidă asociată cu procesele inflamatorii.

Capsaicina aplicată local poate fi un tratament eficient pentru durerile de cap şi cele provocate de osteoartrită.

Ardeiul iute ajută la pierderea kilogramelor

Căldura resimţită de o persoană în urma consumului de ardei iute reprezintă, de fapt, energia care rezultă în urma arderii caloriilor (aproximativ 200 calorii zilnic). Chiar şi ardeii roşii conţin substanţe care contribuie la termogeneza şi la consumul de oxigen, chiar la mai mult de 20 de minute după ce sunt consumate.

Stimulează imunitatea. Ardeiul iute de culoare roşu aprins are un conţinut ridicat de betacaroten sau provitamină A. Două linguriţe de ardei iute pisat furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamină A, cu rol important în lupta contra infecţiei şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale.

Sursa: www.csid.ro / 16.10.2017