Am crescut intr-o familie normala, de oameni muncitori si cu frica de Dumnezeu.
Seara ne adunam toti la masa, mancam ce se putea, cum se putea, mama se straduia.
Tata, om precis si cu idei fixe, putin grasut…
Mama, mana de fier care nu parea sa oboseasca niciodata. Mai batea un cui, mai fierbea o supa…faceau echipa buna. Ea…slabanoaga care vesnic se cocota pe undeva, mereu este ceva de facut.
Timpul trecea, eu cresteam, tata se mai ingrasa cate putin si nu mai putea sa mai urce sa schimbe becul.
Slava Domnului, exista televizor si reclame! De ce zic asta? Pentru ca odata cu mine cresteau si kilogramele tatalui meu iar cutia cu medicamente se facea mai mare pe zi ce trecea. Care medicamente? Alea cumparate in urma reclamelor vazute la televizor.
Medicamente pentru stomac, medicamente pentru durerile de spate, articulatii si tensiune. Spune clar: “poti manca orice ca exista bulina, nu trebuie sa ai limita pentru ca exista pilula”…nu trebuie sa faci decat excese, solutia vine din exterior, tu nu misti un deget, mori incet.
Credeam ca e normal sa imbatraneasti si sa te doara toate, sa iei medicamente cu pumnul si sa te ungi cu creme peste tot. Ca asta-i pretul platit pentru o viata muncita, cam fara preventie.
Dar cumva refuzam sa cred ca la un moment dat viata se va rezuma la durere si medicamente.
Am crescut suficient incat sa il pot convinge ca trebuie sa faca el ceva si sa taiem raul de la radacina. Farmacia de acasa trebuia sa dea faliment!
Si am investigat…si am aflat! Diabet, tensiune, boala de reflux, modificare postura, ficat gras…toate imbracate frumos intr-o obezitate gradul III.
Il am si acum tiparit pe retina in timp ce spunea, cu lacrimi in ochi: am muncit toata viata sa am o pensie…sa am ce cheltui pe medicamente si sa nu ma bucur de nimic.
Vai, cat a durut! Parca nu era tata…
Si culmea…toate problemele lui puteau fi rezolvate daca scadea in greutate. Paradoxal nu? Ca doar eu, fiica lui, facem parte din Echipa dr. Balanica.
De ce s-a ajuns aici? Pentru ca e mai usor sa inghiti zeci de pastile decat sa iei decizia sa iti schimbi viata. Si pentru ca fiecare dintre noi este responsabil de starea lui de sanatate.
Acum, dupa 4 luni, e alt om. Slab, fara dureri, merge pe bicicleta, doarme noaptea, merge la pescuit, alearga dupa nepoti. A redevenit functional.
Mai avem de lucru dar primul pas a fost facut.
De tine depinde sa spui STOP!
